- Titlul proiectului: ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE ÎN CADRUL AIM ARCHITECTS S.R.L. (Cod SMIS 312533, Proiect finanțat din PROGRAMUL REGIONAL NORD-EST 2021-2027).
- Denumire beneficiar: AIM ARCHITECTS S.R.L.
- Perioada de implementare: Proiectul se derulează pe o perioadă de 12 luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv între data de 29.10.2024 și 29.10.2025.
- Valoarea totală a proiectului: 542.432,56 lei.
- Sprijin financiar din partea Uniunii Europene: 414.960,90 lei.
Rezumatul proiectului
OBIECTIVUL GENERAL al proiectului de investiții este reprezentat de digitalizarea activităților economice desfășurate în cadrul
AIM ARCHITECTS S.R.L., prin realizarea de investiții specifice în scopul atingerii unui nivel ridicat de eficiență și competitivitate.
Obiective specifice ale proiectului:
OS1: Digitalizarea activităților economice de consultanță și arhitectură, prin achiziționarea mijloacelor hardware și software necesare, în perioada de implementare a proiectului.
OS2: Creșterea competitivității activităților economice desfășurate în cadrul AIM ARCHITECTS S.R.L., prin dezvoltarea capacităților digitale și optimizarea proceselor, în perioada de implementare a proiectului. Prin cererea de finanțare depusă, societatea AIM ARCHITECTS S.R.L. a propus realizarea de investiții specifice în scopul digitalizării activităților economice încadrate pe codurile CAEN 7022 și 7111 (Rev.2). Pentru asta, în bugetul proiectului au fost încadrate o serie de cheltuieli directe, în conformitate cu Soluția de digitalizare cumulată descrisă în cadrul Studiul de fezabilitate digitală, astfel:
- Soluția de digitalizare nr.1 – Hardware TIC și alte dispozitive și echipamente aferente, compusă din:
- Unitate PC – 2 buc.
- Monitor – 2 buc.
- Periferice PC (mouse + tastatură) – 2 buc.
- Laptop 1 – 1 buc.
- Laptop 2 – 1 buc.
- Periferice laptopuri (mouse) – 2 buc.
- Smartphone 1 – 1 buc.
- Smartphone 2 – 1 buc.
- Imprimantă multifuncțională – 1 buc.
- Plotter – 1 buc.
- Imprimantă 3D – 1 buc.
- Ochelari VR – 1 buc.
- Scanner 3D (include curs instruire) – 1 buc.
- Tabletă control scanner 3D – 1 buc.
- Server stocare – 1 buc.
- Unitate de stocare HDD pentru server – 2 buc.
- WI FI mesh – 1 buc.
- Soluția de Digitalizare Nr. 2 – Software și Licențiere
- Licență sistem operare PC/laptop – 4 buc.
- Licență Office – 4 buc.
- Licență sistem operare server – 1 buc.
- Licență Adobe Pro – 4 buc.
- Licență software proiectare CAD – 2 buc.
- Licență software de randare 3D (3 ani) – 1 buc.
- Soluția de Digitalizare Nr. 3 – Servicii Specializate
- Servicii elaborare Studiu de Fezabilitate Digitală – 1 buc
- Servicii realizare WEBSITE de prezentare – 1 buc.
- Servicii de auditare tehnică IT – 1 buc.
Pe lângă costurile directe cu achiziționarea activelor mai sus enumerate, investiția prevede și o serie de costuri indirecte, ce contribuie la implementarea Soluției de digitalizare cumulate, între care enumerăm: licențe antivirus pentru echipamentele din cadrul proiectului, servicii de internet care să asigure o viteza garantată de download de cel puțin 30 Mbps, servicii de facturare electronică ce permit procesarea automată integrate cu e-Factura, servicii de promovare pe rețele social media, servicii de informare și publicitate obligatorii conform contractului de finanțare, etc.. În privința tehnologiilor digitale declarate ca existente înainte de implementarea prezentului proiect de investiții, conform analizei realizate de către specialiștii contractați, a reieșit faptul că societatea AIM ARCHITECTS S.R.L. nu îndeplinea niciun criteriu DESI înainte de depunerea cererii de finanțare. În urma implementării prezentei investiții, societatea își va atinge obiectivul de creștere a utilizării tehnologiilor digitale în cadrul activităților economice desfășurate, numărul acestora urmând a ajunge la 7 noi tehnologii, după cum urmează:
- DESI 1 – Mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în activitatea profesională
- DESI 2 – Apelează la servicii furnizate de către specialiști TIC (ca angajați proprii sau servicii externalizate)
- DESI 3 – Conexiune internet cu viteză garantată de download de cel puțin 30 Mbps
- DESI 4 – Mai mult de 20% dintre persoanele angajate folosesc dispozitive mobile cu conexiune la internet
- DESI 5 – Deține un website sau o pagină de internet
- DESI 7 – Folosește o rețea de social media
- DESI 10 – Emite facturi electronice care permit procesarea automată
Concluzionând, după finalizarea implementării prezentului proiect de investiții, societatea solicitantă va utiliza un
număr total de 7 noi tehnologii digitale în activitățile economice pe care le desfășoară (0 tehnologii existente și 7 tehnologii noi).